Nicolae Filimon (1819 — 1865) a fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului nostru roman realist românesc, un
arivist din stirpea lui Julien Sorel. De asemenea, autor de nuvele romantice și
realist-satirice și primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii
pe Dunăre, și prin Occident, în Ungaria, Austria și Italia. Cea mai
importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi și noi, apărută în 1863. Romanul este o
frescă a societății românești la începutul secolului XIX. A fost inițiat în francmasonerie când se afla la studii în Franța.
Acțiunea
romanului se petrece între anii 1814-1825 în București în timpul
domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea. Acțiunea are loc în casa
postelnicului Andronache Tuzluc, favorit al domnitorului.
Romanul
este alcătuit din 32 capitole, primul capitol fiind intitulat „Dinu
Păturică”. Într-o dimineață, la curtea postelnicului,
în octombrie 1814 „sosește un june de 22 ani cu fața oacheșă, ochi negri
plini de viclenie, un nas drept și cam ridicat în sus, ce-i indica
ambiția și mândria grosolană”. Acest june se numește Dinu Păturică și
ajunge ciubucciu la curtea bogatului fanariot, Andronache Tuzluc, care
sosise în țară împreună cu domniile fanariote. Prin necinste și
lingușiri ajunge mare postelnic la curtea domnitorului Ioan Gheorghe
Caradja. Singura nemulțumire a boierului fanariot era aceea că boierii
pământeni nu-i dădeau atenție și de aceea hotărăște să o ceară de soție
pe fiica boierului C, român de națiune. Boierul refuză cu demnitate și
înfruntă mânia domnitorului care intervine pentru protejatul său. Cu
această ocazie autorul prezintă curtea domnească cu obiceiurile și
atmosfera timpului.
Un
alt personaj introdus este Chera Duduca, întreținuta lui Tuzluc, „o
vineră orientală ieșită din rămășițele spulberate ale populațiunei grece
din fanari... o frumusețe perfectă, inteligență vie, spirit fin și
iscusit”. Gelos, Andronache Tuzluc, îl trimite pe Dinu Păturică să o
slujească pe Duduca, în realitate cu porunca sa o supravegheze.
Întâlnirea
dintre Duduca și Dinu Păturică realizează o scenă de mare măiestrie:
„vicleană ca o vulpe, aceasta înțelege adevăratul rol al slujnicarului
trimis”. Cei doi se înțeleg dintr-o privire și își fac planuri să-l
aducă la sapă de lemn pe postelnic. Pentru a-și realiza scopul, cei doi
au nevoie de un intermediar, astfel intră în scena Chir Costea Chiorul,
un negustor și cămătar, un trădător, un om care spionează, denunță și
înșală.
La
curtea postelnicului este vătaf Gheorghe, un tânăr cinstit și devotat
care vede incorectitudinile lui Păturică și îi atrage atenția
postelnicului. Drept mulțumire, postelnicul îl dă afară și îl numește pe
Păturică vătaf al curții. Ca vătaf cercetează moșiile și stoarce bani
grei pe baza celor nevoiași, vinde diferite funcții publice în numele
lui Tuzluc.
Dinu
Păturică prin intermediul lui Chir Costea Chiorul vinde moșiile
postelnicului. Acesta face cheltuieli mari pentru întreținuta lui, în
cele din urmă ajungând sărac, iar când își dă seama este prea târziu.
Andronache Tuzluc suferă un atac de apoplexie și este luat și îngrijit
de Gheorghe, care intrase în slujbă la curtea boierului C. Întreaga
avere a postelnicului îi aparține de acum lui Dinu Păturică. Acesta se
căsătorește cu Chera Duduca.
Noul
domnitor, Alexandru Suțu îl numește pe Dinu Păturică stolnic și tot
acum Dinu Păturică îl cunoaște pe Ipsilanti, conducătorul Eteriei care
îi oferă două județe dacă organizează omorârea lui Tudor Vladimirescu.
Stăpân atotputernic, jefuiește sălbatic țăranii care nu mai pot suporta
și se răscoală. La domnie vine Grigore Ghica care îi primește pe țărani
cu jalba-n proțap, află despre fărădelegile lui Păturică și dă ordin să
se facă dreptate.
Dinu
Păturică este aruncat la ocnă, unde și moare. Duduca fuge
peste Dunăre unde se mărită cu un turc și vrând să facă pe cocheta și în
casa noului bărbat, este vârâta într-un sac și aruncată în Dunare.
Andronache
Tuzluc moare și pe drumul spre cimitir se întâlnesc două care mortuare,
într-unul Dinu Păturică - aruncat la groapa comună, într-altul Tuzluc,
înmormântat omenește de Gheorghe. Chir Costea Chiorul este condamnat să
fie bătut în toate piețele negustorești, apoi țintuit de urechi în fața
prăvăliei sale.
Fostul
vătaf Gheorghe, datorită corectitudinii sale, a ajuns din opincar, mare
spătar. Se căsătorește cu Maria, fiica boierului C, iar domnitorul
Ghica îl cinstește cu caftanul de mare spătar,
numindu-lcaimacam al Craiovei.
Romanul
se impune prin forța dramatică a primei părți, a acțiunii, prin
tensiunea unei scene. Eroii romanului sunt străluciți luceferi ai
viciilor care se ridică pe ruinele acelora care nu i-au lăsat să moară.
Nicolae Filimon prezintă procesul istoric al formării burgheziei în țara
noastră.
Dinu
Păturică reprezintă ciocoiul nou, tipul arivistului, care se
îmbogățește prin mijloace necinstite, portretul acestuia fiind prezentat
chiar pe prima pagină a romanului. Odată cu portretul fizic sunt
prezentate și trăsăturile psihice, viclenia și ambiția. Ambiția
sprijinită de o voință excepțională este trăsătura fundamentală a lui
Păturică, ambiția de a parveni îl face să fie lingușitor, servil,
ipocrit, viclean. Arta disimulării la Păturică atinge perfecțiunea.
Profită de bunătatea lui Tuzluc, de încrederea acordată, dându-l la
școală ca pe un fiu, astfel i se subțiază mintea, își însușește arta
ipocriziei și a perfidiei, aducându-l pe Tuzluc la sapă de lemn.
Andronache
Tuzluc este tipul parvenitului. Reprezintă pe ciocoiul vechi care s-a
ridicat tot prin lingușiri și intrigi, însă din cauza pasiunii pentru
Chera Duduca nu mai vede realitatea. Tuzluc este capabil de o pasiune
puternică, ceea ce îi dă o normă de realitate. Tuzluc este un bogat
parvenit, iar Păturică s-a ridicat pe ruina casei lui.
Chera Duduca, sinteză greco-turcească, frumoasă și inteligentă, se pierde datorită desfrâului.
Chir
Costea Chiorul, bogasierul, vinde de toate, este trădător, gazdă de
hoți, cămătar, își parvenește propriile fiice, folosindu-le ca momeală
pentru clienți.
Gheorghe
este opus vicleanului Păturică. Apare personajul colectiv reprezentat
de țărani care merg la domnitor cu jalba-n proțap. Limba folosită este
caracteristică anilor 1850-1860 cu influențe italiene. Se întâlnesc
arhaisme, epitete, epitetul hiperbolic „călămări colosale”, apare
antiteza, se folosesc comparațiile, descrierile de natură. Stilul se
remarcă prin oralitate, se dă atenție onomasticii numelor.
Păturică
este un nume sugestiv, devenit metaforă a parvenitului. Tuzluc și Chera
Duduca, sinteză greco-turcească (greco-fanariot, turcească-cotropitor).
Moșiile lui Tuzluc se numesc: Plânsul, Chinuielile, Răsucita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu